Ultimul sarut

        Un chip senin, impovarat de imperfectiune se apropie de ea.
I se paru ca deodata, toropeala necunoscutului o presa sub o greutate mult prea mare decat putea suporta. Din rana adanca de pe trupul ei fragil, atat de tanar, nu mai curgea acum sange, deoarece mana calda a acelei creaturi ceresti apasa peste ea. Rochita alba ce o acoperea era gaurita si uda, iar fulgii reci ii intepau pielea in rauri de suferinta pura, dar EL nu facea nimic.
       Fata isi intinse ochii rugatori catre el, iar o lacrimade durere ii scapa de pe gene..

Vis de iarna

Cad fugli usori si-n suflet se topesc,

Vor sa-mi inunde fericirea,

Fiorii reci ii simt...ma-nnebunesc,

Imi tulbura privirea.

In ceata de poveste te zaresc,

In ochi mi-e scrisa bucuria,

Chipul ti-e clar si totusi nu-i aievea,

Se naste fantezia.

E intuneric dar te vad

Mai limpede ca-n zori,

E frig, dar rasuflarea ta

In vis imi da fiori.

De-abia plecasesi

De-abia plecasesi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ti-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam si să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

                           de Tudor Arghezi

Toamna si iar toamna..

Nu stiu ce inseamna pentru fiecare dintre voi toamna, insa pentru mine reprezinta un nucleu de stari si sentimente in jurul caruia gravitez.

         Toamna aceasta m-a facut sa imi racoresc sufletul in urm      Toamna, natura incepe sa moara putin cate putin. Cerul e deseori innorat, frunzele se vestezesc si acopera pamantul cu un covor multicolor. Soarele devine timid si se ascunde dupa norii plumburii. Ploaia cade usor peste pamantul insetat…Ziua devine din ce in ce mai scurta, iar noaptea ne duce in visare mai repede decat am vrea…a verii toride. Toamna m-a facut sa am un dor nebun de duca. Sa plec undeva in lume, sa uit de tot si de toate ca, mai apoi, sa pot sa ma reintorc un alt om. Imi place sa ma reintorc…mereu. Dar cum, in general, visele nu pot sa devina realitate, cel putin in cazul meu, iata-ma intr-o alta zi de toamna, in acelasi loc, cu aceleasi ganduri apasatoare care ma fac sa simt faptul ca sunt…un simplu om. Un om care simte, vede, sufera, iubeste…un om care traieste…Deseori ma intreb daca stiu sa pretuiesc cu adevarat viata, daca stiu ce inseamna si cum ar fi daca as putea sa ma proiectez dincolo de ea. Mi-ar placea sa pot sa ma privesc prin ochii celorlalti. Cred ca m-ar ajuta sau poate ca doar m-ar ingropa si mai mult…

    Sunt uneori sentimente inexplicabile care parca ne fac sa intram in transa si sa ne pierdem in cuvinte…uneori cred ca e prea tarziu, alteori poate prea devreme…Cine stie?!

Prizonierul ochilor mei

    Mi-e somn, dar nu pot s-adorm pentru că de câteva nopţi rătăceşti prin labirintul ochilor mei de ciocolată. Nu ai găsit calea de ieşire încă. Nu ai găsit cheia... dar nici nu vreau s-o găseşti! Stai înnecat în ochii mei trişti şi nu mă lăsa să adorm. Vreau să stau trează şi să zâmbesc la fiecare mesaj pe care mi-l trimiţi. Eşti printat în ochii mei, ce bine, căci vreau să te păstrez. Te ţin prizonier. Te poţi plimba prin labirint. E plin de flori. S-au ofilit? Trebuie să plâng ca să intre în ritm de dans?
    Nu mă lăsa să te visez!
Vreau să stau toată noaptea cu ochii deschişi şi să privesc stelele. Să îmi aduc aminte de tine cum tremurai pe banca din spatele casei, pe balansoar şi pe balcon... cu mine în braţe.
   N-am să te las să-mi răpeşti momentele astea, aşa că stai ascuns în ochii mei ciocolatii până când îţi voi da cheia pentru a evada.

Nu imi da drumul..

    NU IMI DA DRUMUL.....

Tine-ma strans si nu-mi da drumul,ca m-as pierde si as musca din destin ca sa-l modelez.Tine-ma strans,strans,ca nu prea mai am putere,si visele frumoase-mi sunt cenzurate.Si mai tine-ma pentru ca asa m-ai invatat,sa stau stransa de tine.Si iti mai spun ceva,cand sunt stransa de tine,pot sa ma desfasor.Nu imi da drumul....

Asfintituri

   Fiecare zi petrecuta in preajma marii parca lasa urme,cicatrici dezmierdate de asfintituri.Nu poti sa uiti nimic ce tine de ea,te minunezi cate trairi scoate la iveala,sau cate le amplifica.Linistea ei n-o mai gasesti nicaieri.O vizitez cam des si-i recunosc valoarea,puterea,si ma chinui din rasputeri sa nu-mi dea dependenta,pentru ca deja depind de iubire,de prieteni,si ar fi prea mult.Uneori mi se pare ca iubesc prea multa lume sau ca sunt tot o iubire,la fel ca ea.Ati vazut vreodata asfintitul la marginea marii?Iti scormoneste gandurile si ti le reorienteaza,iti intra fin suflet si ti-l incalzeste iar valurile iti mistuie auzul intr-un ritm pe care n-ai sa-l uiti niciodata..
    Ma copleseste de fiecare data si-mi place.
Ma doare de fiecare data si nu-mi place,si intr-o continua contradictie ce te cucereste ,te duci iar,si iar.......Acum e vremea ei.Ne-alinta cu valuri de dor,din ce in ce mai calde,pasionale,ca sa n-o uitam niciodata,nici pe ea ,nici pe noi.